Ca si conflictul sau disputa, violenta este mai mult sau mai putin inteleasa.

La fel ca si in zicala:“cine a fost mai intai: oul sau gaina?”, si in cazul acestor doua probleme este dificil de dat seama daca violenta este cea care declanseaza conflictul sau problema sta invers.

De multe ori, in comportamentul nostru, nu recunoastem violenta. Ne inchipuim ca ea reprezinta numai crime, razboaie, lupte, batai. Insa, nu doar acestea sunt concepte despre violenta, nu doar la aceste actiuni trebuie sa ne gandim cand vorbim despre acest aspect.

Atunci cand vorbim despre violenta fizica ne referim la toate actele fizice care au ca scop ranirea unei persoane.

Violenta pasiva sau, asa cum este ea cunoscuta mai bine, violenta psihologica, are ca obiect emotiile unei persoane. Ea urmareste crearea unor rani emotionale ce cu greu pot fi vindecate, prin vorbe sau atitudine.

Argumentele împotriva folosirii medierii în cazurile de violenţă în familie se referă la faptul că există un dezechilibru de forţe între victimă şi agresor, mai ales în cazuri de violenţă repetată, şi că medierea implică voinţa comună a părţilor, care sunt dispuse să ajungă la un compromis, pentru a găsi cea mai potrivită soluţie, precum şi buna credinţă a acestora.

Pe de altă parte, există şi argumente în favoarea folosirii procedurii de mediere în cazuri de violenţă în familie. În unele cazuri, medierea reprezintă metoda adecvată de intervenţie, mai ales, de exemplu, în cazuri de violenţă ocazională. Recurgerea la proceduri judiciare ar putea duce la exacerbarea conflictului.

Pare să existe un consens referitor la faptul că utilitatea medierii trebuie evaluată de la caz la caz.